După o serie de întrebări pertinente, puse de mulți mureșeni, privind numărul enorm de cadre medicale infectate cu coronavirus în Mureș (S-a ajuns la 100 de cadre medicale mureșene infectate COVID-19 – detalii aici), iată că vine și o primă explicație oferită într-un comunicat emis de SCJ Mureș în urmă cu puțin timp: “s-au constatat anumite deficiențe cu privire la utilizarea circuitelor de decontaminare“. Din păcate, conducerea SCJU Tîrgu Mureș nu a oferit încă nicio explicație pentru zecile de cazuri de la ei. Pentru o corectă informare, redăm integral comunicatul Spitalului Clinic Județean Mureș.

“De la începutul pandemiei până în prezent, un număr de 41 de cadre medicale angajate la Spitalul Clinic Județean Mureș au fost diagnosticate cu COVID-19 (dintre acestea 38 sunt de la ATI, 6 de la Boli Infecțioase 1 și 3 pe alte secții).

Ultimele 14 cadre medicale au fost diagnosticate pozitiv în urma testării preventive a cadrelor medicale de pe secția ATI. Încă de la primele cazuri, ancheta epidemiologică a fost extinsă la întreg personalul secției.

S-au constatat anumite deficiențe cu privire la utilizarea circuitelor de decontaminare prevăzute în planul de organizare și funcționare temporară a spitalului, care au fost remediate împreună cu colegii de pe secție. Au fost luate măsuri interne în ceea ce privește decalarea programului la schimbul de ture.

Am informat, din nou, personalul tuturor secțiilor cu privire la obligativitatea menținerii distanței sociale la locul de muncă, în comunitate, dar și a purtării permanente a măștilor în toate spațiile din clinicile SCJ Mureș.

Am efectuat toate demersurile pentru delegarea sau detașarea de cadre medicale, pentru a asigura funcționarea optimă a secției de terapie intensivă a SCJ Mureș.

Secția ATI a fost mutată temporar la un alt etaj pentru a fi efectuată decontaminarea și dezinfecția tuturor spațiilor aferente din zona verde și din zona roșie.

Au fost suplimentate zonele de decontaminare din cadrul circuitelor de biosecuritate prin redistribuirea personalului în aceste zone de la etajele 1 și 2 din cladirea de pe str. Gh. Marinescu, nr.1, astfel încât contactul între persoane în zonele critice să fie minim.

Am recomandat colegilor aflați în unitățile de cazare puse la dispoziție de către Consiliul Județean Mureș să nu părăsească aceste locații. Orice deplasare în mediul familial reprezintă un risc major de infectare și de contaminare a clinicilor spitalului.

Asigurăm personalul medical că suntem alături de ei și facem tot ce ne stă în putință pentru a depăși aceste momente dificile.

În clinicile SCJ Mureș au fost internați în total 548 de pacienți diagnoisticați SARS CoV-2. Momentan 246 de pacienți sunt internați, iar 238 au fost declarați vindecați”.

Sursa: comunicat Spitalul Clinic Județean Mureș / Foto: caracter info