Ministerul Educației și Cercetării a anunţat că a stabilit mai multe etape pentru înscrierea în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani. Mai întâi vor fi reînscrişi copiii care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021, după care vor fi înscrişi copiii care merg pentru prima dată la grădiniţă.

Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.

Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

Este prima dată când înscrierea se poate face în acest fel. Şcolile trebuie să completeze înscrierile direct în aplicaţia SIIIR, registrul sistemului de învăţământ. “Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, care parte a învățământului obligatoriu”, prevede comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Sursa: edupedu.ro / Foto: caracter informativ