În condițiile în care România se pregătește să iasă din starea de urgență, posesorii actelor care au expirat sau care urmează să expire la data de 14 mai 2020 trebuie să le preschimbe până la jumătatea lunii august. Este vorba despre documente precum actul de identitate, permisul auto sau vizele de flotant.

Potrivit Ordonanței militare nr. 3/2020, documentele eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență pot fi preschimbate în termen de 90 de zile de la terminarea stării de urgență. Cum România va ieși din starea de urgență la data de 14 mai 2020, înseamnă că cei ale căror documente au expirat trebuie să le reînnoiască până la data de 12 august 2020.

Ce acte ar trebui să verificați:
🔴 cărțile de identitate, inclusiv cele provizorii;
🔴 vizele de flotant;
🔴 permisele de conducere;
🔴 autorizațiile de circulație provizorie;
🔴 dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și ale permiselor de conducere;
🔴 documentele necesare la înmatricularea, examinarea sau preschimbarea permisului de conducere (certificatul de autenticitate, fișa medicală, dosarul de școlarizare etc.)

Documentele cetățenilor străini pot fi și ele schimbate tot până la aceeași dată.
🔴 permise de ședere;
🔴 avize de angajare/detașare;
🔴 decizii de returnare;
🔴 certificate de înregistrare a rezidenței sau cărți de rezidență;
🔴 documente de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecție internațională și persoanelor fără cetățenie;
🔴 documentele temporare de identitate ale solicitanților de azil.

MS / Foto: caracter informativ