Am publicat în urmă cu câteva zile un material care se dorea o clarificare privind cine este Grupul de Comunicare Strategică-GCS, grupul care anunță oficial cazurile COVID-19: decese, cazuri noi etc (detalii aici). Vă spuneam că pe lângă reprezentanți din mai multe ministere aflați în componența GCS, GCSă este condus de Raed Arafat, Marcel Vela și președintele Klaus Iohannis.

Mai precizam că în ciuda specialiștilor din Grupul de Comunicare Strategică, informările acestora sunt contradictorii, în unele cazuri fiind nevoie de erată. Și în cazul de astăzi există probleme, chiar mari. Pe scurt, GCS a anunțat astăzi încă 23 decese în rândul pacienților infectați cu coronavirus din România. Printre ele se regăsesc, în mod bizar, trei decese anunțate după o lună: Deces 822 – Data decesului: 13.04.2020, Deces 823 – Data decesului: 09.04.2020 și Deces 824 – Data decesului: 01.04.2020 (detalii aici).

Având în vedere aceste grave greșeli, voite sau nu, nu ne mai mirăm de panica existentă în rândul populației sau a tot mai multor voci care acuză că o serie de decese ar fi puse ulterior pe seama COVID-19.

Așadar, solicităm GCS să ofere cât mai urgent explicații privind speța menționată și să încerce să nu mai dea vina pe secretarele care n-ar fi citit faxurile la timp ca în alte dăți. Dorim o explicație clară și ADEVĂRATĂ.

Din păcate, mai multe noi nu putem scrie, deoarece tot ei, anume GCS, în urma unui decizii prevăzută într-o Ordonanță Militară, a decis că presa NU ARE VOIE să publice decât informările oficiale emise de GCS – Grupul de Comunicare Strategică, fie ele, în multe cazuri, cel puțin ciudate, dacă nu cumva false.

MS / Foto: colaj caracter info