În urma mai multor întrebări primite de la cititori care ne anunțau cu privire la mesaje care se distribuie masiv astăzi, în care se precizează că la un cunoscut supermarket de pe strada Sinaia și din cartierul Tudor din Municipiul Tîrgu Mureș, mai mulți angajați ar fi infectați cu Coronavirus, am încercat să aflăm informații oficiale și nu numai.

În urma investigațiilor făcute, vă asigurăm că mesajul distribuit este fals. Ne-am deplasat la supermarketurile cu pricina unde am constatat că magazinul este deschis și activitatea se desfășoară în mod normal.

Totodată, prefectul de Mureș Mara Togănel, a postat un mesaj care clarifică speța de față, chiar dacă nu cu precizare directă:

“Așa cum știți, încă de la începutul pandemiei m-am întâlnit cu retailerii și reprezentanții magazinelor mari din Mureș. Am vrut să mă asigur că toate măsurile de siguranță sunt luate, lucrul acesta fiind dublat de controalele pe care le-am solicitat DSP Mureș în întreg județul nostru. În următoarea perioadă, ne vom asigura că retailerii din județ nu lasă garda jos în fața amenințării Covid-19 și continuă să asigure condiții de siguranță pentru clienți, cele mai importante fiind evitarea aglomerației, dezinfectarea suprafețelor și prezența dezinfectanților pentru mâini în magazine.” ‼️În județul Mureș mergem în siguranță la cumpărături!‼️ este mesajul postat în urmă cu câteva minute de prefect.

Așadar, și mesajul de astăzi (redat la final) face parte din același gen de informații aberante născocite de o minte odihnită care inventează fel de fel de lucruri și crează panică printre mureșeni, începând cu antenele 5G și până la bolnavi care ar primi bani să moară de COVID-19, toate informații neargumentate și bazate doar pe “mi-a spus mie cineva“.

Vă rugăm să nu luați în seamă informațiile neverificate și lipsite de argumente clare!

Iată mesajul care s-a distribuit astăzi masiv…

MS / Foto: caracter info