Din păcate, vestea bună de ieri privind una dintre localitățile mureșene fără niciun caz pozitiv de Coronavirus și fără nicio persoană izolată, nu a fost de lungă durată. În urmă cu puțin timp, au anunțat primul caz și la Ibănești.

“Primul caz de COVID-19 a fost confirmat duminică seară, 26 aprilie, în Ibănești – este un bărbat în vârstă de 60 de ani, care în prezent este spitalizat la Târgu Mureș, iar familia acestuia (este vorba de patru adulți și de un copil) este în izolare la domiciliu.

Ancheta epidemiologică este în curs de derulare pentru a se stabili contactele persoanei și, în funcție de acestea, cât trebuie extins cercul pentru care se impune intrarea în izolare”, se arată pe pagina ibanesti.ro

“În continuare, persoanele aflate în izolare au la dispoziție numărul de telefon al primarului comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru (0744.704.842), pentru a-i transmite de ce lucruri au nevoie în această perioadă și cu ce greutăți se confruntă pentru a interveni rapid și a li se veni în ajutor. De asemenea, cetățenii vor fi informați și în perioada următoare de evoluția situației”, conform aceleiași surse.