Dacă doriți să aflați câte puncte de penalizare aveți aplicate, la reînnoirea asigurării auto de exemplu, puteți, foarte simplu, verifica online accesând… ei, nu e chiar așa: pur și simplu NU SE POATE online.

Foarte mulți șoferi doresc să știe cum vezi online punctele de penalizare, ceea ce dovedește nevoia de digitalizare a instituțiilor aflate în slujba cetățeanului. Cu toate acestea, guvernanții își doresc să rămânem dependenți de funcționarii plictisiți din spatele ghișeurilor, iar accesul la bazele de date ale instituțiilor publice este, de cele mai multe ori, imposibil.

În cazul în care șoferul dorește să afle câte puncte de penalizare a acumulat pe permis, nu doar lipsa de suport din partea sistemelor informatice îl împiedică să o facă online. Asta pentru că celebrul Cod Rutier (în fapt o ordonanță de urgență a Guvernului – nr. 195/2002) spune clar că acest lucru se poate face doar „personal, la sediul Poliției Rutiere”.

Astfel, la articolul 208, OUG 195/2002 precizează clar: „Art. 208. – Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obțină, personal, la sediul poliției rutiere din județul care îl are în evidență, informații cu privire la numărul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate”. Pentru acest lucru trebuie depusă o solicitare/cerere scrisă la sediul poliției rutiere, iar răspunsul se primește în termen de maxim 30 de zile de la înregistrarea ei.

Mulți șoferi se plâng că solicitările sunt îngreunate de procesele birocratice mult prea ample, din care nu lipsesc clasicele „copii la xerox și dosarele cu șină”.

Sursa: promotor.ro / foto: colaj