Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut, la data de 25 aprilie a.c., doi tineri, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi tentativă la tâlhărie.

Cei în cauză au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, o femeie, de 64 de ani, din Târgu Mureş, a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, ar fi fost deposedată de către două persoane necunoscute, de sex masculin, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, de geanta pe care o avea asupra sa, în care se afla suma de aproximativ 1500 lei.

De asemenea, la aceeaşi dată, în jurul orei 13.30, o altă femeie, a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe o strada din municipiul Târgu Mureş, două persoane de sex masculin, au încercat, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, să îi sustragă geanta pe care o avea asupra sa, însă nu au reuşit, după care au fugit.

În urma activităţilor specifice, la scurt timp, echipajele de ordine publică au reuşit prinderea în flagrant a doi tineri, de 14, respectiv 18 ani, ambii din Târgu Mureş, bănuiţi de comiterea faptelor, asupra acestora fiind găsită ulterior suma de 1410 lei.

În baza probatoriului administrat, la aceeaşi dată, faţă de cei în cauză, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, la data de 26 aprilie a.c., instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile faţă de aceştia.

Cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi tentativă la tâlhărie, sub coordonarea unităţii de Parchet competente.

IPJ Mureș / Foto: caracter info