Polițiștii mureșeni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de polițiști locali, jandarmi și forțe ale M.A.P.N. Aceștia sunt prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare. În ultimele 24 de ore au fost executate peste 395 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În urma activităților desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 265 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 624.000 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 199 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militară nr. 3/2020. De asemenea, peste 70 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, în cursul zilei de ieri, pe raza județului, au fost verificate peste 1225 de autovehicule și legitimate peste 1980 de persoane, fiind constatate 78 de abateri de natură contravențională.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm să luaţi în considerare doar informaţiile din surse oficiale.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).