Echipa Gaze Industriale Mureș anunță într-o postare pe Facebook că a primit verde la testare pe pacienți pentru ventilatorul mecanic conceput de ei doar în câteva săptămâni.

În data de 13.04.2020, specialiștii ACTTM (Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare), specialiștii Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov și ai Spitalului de Urgență Județean Brașov, au participat la cea de-a doua sesiune de testare-evaluare a primului ventilator mecanic care îndeplinește cerințele specifice, atât din punct de vedere tehnic, cât și medical, realizat de GAZE INDUSTRIALE TÂRGU MUREȘ SRL, cu scopul ventilării mecanice noninvazive a pacienților cu deficiențe respiratorii.

Inițial echipamentul a fost testat în 12 aprilie, pe un plămân artificial, la Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul UMFST “George Emil Palade” Tg.Mureș, unde a făcut față cu brio, anunță Gaze Industriale Mureș.

Sursa: Facebook Gaze Industriale Mureș / foto: Gaze Industriale Mureș