Este o zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic. Anul acesta, în condiţiile restricţiilor impuse de declararea stării de urgenţă, celebrările, oficiate în biserici de preoţi, vor fi transmise online.

“Biserica ne îndeamnă ca, în timpul pandemiei de coronavirus, să redescoperim frumuseţea şi bogăţia rugăciunii cu cei dragi în biserica de acasă, alături de familiile noastre”, spune preotul Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

El a declarat, pentru Agerpres, că în acest an “sunt celebrări pe care Biserica nu le-a trăit decât foarte rar; niciodată ca în anul acesta”.

“Este o modalitate de a trăi Învierea lui Cristos în alte forme. Suntem mortificaţi de această pandemie; devine modalitatea noastră de a ţine postul. Şi am putea spune că poate felul acesta de a trăi bine, hotărârile luate de autorităţi pentru siguranţa noastră devin o altă formă de a ţine post şi de a intra în celebrarea pătimirii şi a învierii lui Cristos. Ne apropiem de Duminica Floriilor şi de celebrarea Învierii Domnului. Cum? Pentru că nu putem merge la biserică. Biserica ne îndeamnă să redescoperim o altă realitate a ei, Biserica Domestică, aşa o numim noi, adică biserica de acasă. Este vorba de familiile noastre, de a redescoperi frumuseţea şi bogăţia rugăciunii cu cei dragi. De a redescoperi gesturile spirituale de acasă şi nu doar gesturile acelea oficiale sau publice din bisericile noastre”, a afirmat preotul.