Din cauza reducerii semnificative a traficului rutier și pietonal în zona podului Mureș ca urmare a instituirii stării de urgență, s-a decis, împreună cu firma executantă, reluarea lucrărilor de reabilitare la acest obiectiv important care leagă centrul orașului de cartierul Unirii, cât și localitățile adiacente municipiului Tîrgu Mureș.

Astfel, înștiințăm pe toți cei interesați că, începând de săptămâna viitoare, circulația pe Podul Mureș pe perioada desfășurării lucrărilor va avea loc pe cele două benzi refăcute anul trecut, câte una pe fiecare sens de circulație.

Menționăm, în final, că reabilitarea podului Mureș va fi efectuată numai pe perioada stării de urgență. Ulterior încetării stării de urgență, circulația se va relua în mod obișnuit pe cele 4 benzi de circulație.