Alina Rus, absolvent al facultăţii de Farmacie din Târgu Mureş, rezident şi doctorand la Institutul de Biochimie al Academiei Române din Bucureşti, mânată de experienţa pe care o are, de responsabilitatea înnăscută pe care cariera aleasă o implică, şi-a oferit voluntar serviciile pentru a ajuta la testarea probelor pentru CoVid-19.

Bistriţeanca ne-a explicat că, la Bucureşti, a făcut experimente de RT-PCR şi consideră că ar fi de folos în completarea personalului din Bistriţa-Năsăud care se pregăteşte pentru efectuarea de testări CoVid-19.

Printre calităţile profesionale care o recomandă pe Alina, se numără experienţa sa ca doctorand la Departamentul de Biologie Moleculară şi Celulară din cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române (Bucureşti), precum şi experienţa ca farmacist rezident cu specializare în Laborator farmaceutic din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

De asemenea, Alina a urmat internship-uri de cercetare în domeniul său la Oxford în cadrul programului RISE (Research and Innovation Staff Exchange) şi a studiat, în cadrul programului ERASMUS, în Austria şi Germania.