Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.