Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a anunţat, duminică seara, că Ordonanţa militară 4 prevede că aceia care încalcă regulile izolării vor intra în carantină și vor suporta obligatoriu toate cheltuielile.

„Împreună cu colegii din conducerea MAI, cu cei din Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă am stabilit că cei care sunt în izolare la domiciliu, identificaţi şi verificaţi ca atare, dacă încalcă regulile izolării, intră direct în carantină cu condiţia în care obligatoriu vor suporta toate cheltuielile care implică această carantinare”, a spus Marcel Vela, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.

De asemenea, el a precizat că acei care nu respectă carantinarea şi sunt depistaţi în afara perimetrului protejat de către organele de ordine vor intra încă 14 zile în carantinare din momentul în care sunt depistaţi că au încălcat regulile, suportând însă şi toate cheltuielile aferente carantinării.