În ultimele 24 de ore, forţele de ordine au acţionat integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă.

Astfel, peste 320 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș au desfășurat peste 330 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 3.240 de persoane și peste 180 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite, forțele de ordine au aplicat 326 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 540.000 de lei. Majoritatea dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanțelor Militare nr.2 și 3.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurii izolării, în valoare de 5000 de lei, persoana în cauză fiind mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât nu a respectat prevederile legale incidente. Au fost controlate în trafic peste 1100 de autovehicule și legitimate peste 2000 de persoane.

Polițiștii mureșeni vor continua să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara țării.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).

De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.

Sursa: prefectura Mureș / Foto: Toth Evelyn‎ – Info Trafic Târgu Mureș + Radare