În urmă cu puțin timp, Spitalul Clinic Județean Mureș a anunțat sosirea aparaturii achiziționată cu sprijinul donațiilor de la PRIVAȚI. Astfel, ce nu a reușit CJ Mureș, condus de Peter Ferenc de la UDMR, care are în administrare acest spital, au reușit PRIVAȚII din nou. Oare ce face CJ Mureș cu bugetul de enorm de multe milioane de euro de nu a fost în stare să cumpere această aparatură în valoare de câteva zeci de mii de euro? Întrebarea este retorică, știm ce face, majoritatea bugetului merge în cheltuieli de personal și întreținere. Nu știm însă ce face în această perioadă cu atâția angajați!? Până la răspuns, care nu credem să vină prea repede, vă prezentăm comunicatul SCJ Mureș împreună cu imagini cu noile aparate cumpărate de PRIVAȚI.

“Suntem bucuroși să vă anunțăm că am reușit să achiziționăm și aparatul CoughAssist E70 și împreună cu ventilatorul portabil au ajuns pe Secția ATI.

Am reușit acest lucru cu ajutorul unor persoane care au înțeles cât de important este să fim pregătiți să înfruntăm împreună virusul. Astfel, mulțumim că s-au alăturat efortului nostru următoarele persoane juridice care ne-au ajutat să strângem suma pentru achiziționarea aparatului CoughAssist:
✔MAVIPROD SRL
✔PARTNER ALU PLAST SRL
✔CEREALEPROD SRL

Vă asigurăm că depunem eforturi pentru a sprijini Spitalul și personalul implicat în această luptă cu inamicul nevăzut, dar atât de periculos. Avem nevoie în continuare de ajutorul tuturor.” transmite SCJ Mureș.

MS / Foto: colaj