În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 25 martie 2020, au fost raportate 204.930 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.  

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia69.176 (+5.249)6.820  (+743)9.362   (+1.036)
Spania39.673 (+6.584)2.696  (+514)5.367   (+1.573)
Franţa22.302 (+2.446)1.100   (+240)3.907    (+619)
Germania31.554 (+2.342)149     (+23)3.547    (+257)
Regatul Unit8.077   (+1.427)422    (+87)140   

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 25 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI* 
416.916 (+38.875)  18.565 (+2.200)114.911  (+6.282) 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 24-25 martie

Grupul de Comunicare Strategică