Polițiștii mureșeni continuă să acționeze integrat, în echipaje mixte cu jandarmi și polițiști locali, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În ultimele 24 de ore, aproape 400 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș au desfășurat peste 570 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2500 de persoane și 169 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 68.000 de lei. Dintre acestea, 5 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii izolării, în valoare totală de 7700 de lei.

Totodată, 2 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale incidente.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064 (în intervalul orar 8-20).

Sursa: prefectura Mures