Vă reamintim că până marţi, 17 martie, ora 10:00, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre aceştia, 19 s-au vindecat, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București).

De asemenea, au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 16 martie, ora 08.00 – 17 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1349 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

MS / Foto: caracter info