Un jurnalist independent care trăiește într-o zonă care a trecut prin cel puţin şase crize serioase, atrage atenția în ceea ce privesc condiţiile de aprovizionare în asemenea momente, potrivit The Guardian. De asemenea, în sprijinul celor mai panicați de situație care nu înțeleg că în aceste momente responsabilitatea și cunoașterea este soluția, dar nu numai, am lansat și noi o campanie de informare care îndeamnă la CALM. (vezi video la finalul materialului)

Sunt slabe șanse să existe lipsuri masive, cât timp fiecare cumpără exact cât are nevoie. “În primul rând, lumea nu va rămâne fără hârtie igienică. Orașul tău nu va rămâne fără hârtie igienică, nici magazinul de cartier, cât timp lumea lasă și ceva marfă pe raft. Aceeași situație se aplică la conserve”, spune jurnalistul.

“Dacă ai bani în plus, nu e nimic rău în cumpăra câteva alimente de bază, cât să-ți ajungă maximum două săptămâni dacă trebuie să intri în izolare”, spune McGarry, menționând că oameni ar trebui să cumpere doar alimente pe care știu să le gătească.

Alimentarea cu electricitate și apă potabilă nu sunt în pericol din cauza coronavirusului. Potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA (CDC), virusul CoVID 19 nu a fost detectat până în prezent în apa potabilă, iar metodele obișnuite de filtrare și dezinfectare a apei ar fi suficiente pentru a dezactiva sau îndepăra virusul.

McGarry îi sfătuiește pe oameni să se gândească și la ceilalți. “Cei care au cea mai mare nevoie de provizii sunt tocmai cei care nu le pot obține”.

Potrivit jurnalistului, izolarea este partea mai dificilă a unei crize. Dacă trebuie să intre în carantină, mulți oameni pot fi la distanță de familie și prieteni sau singuri pentru prima dată timp de câteva săptămâni.

⚠‼️📢 15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus… https://bit.ly/2TWTmwD

Publicată de Mures Stiri pe Miercuri, 11 martie 2020

MS / Foto: caracter info