Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, la data de 20 februarie a.c., un bărbat, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin metoda “Accidentul”. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureş.

La data de 20 februarie a.c., poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Mureş şi Sibiu, la locuinţele unui bărbat, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda “Accidentul”.

În fapt, din cercetări a reieşit că la data de 31 ianuarie a.c., bărbatul, de 31 de ani, din judeţul Sibiu, ar fi contactat telefonic, o femeie, de 73 de ani, din municipiul Târnăveni, pe care ar fi indus-o în eroare, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase.

Acesta i-ar fi solicitat o sumă importantă de bani, invocând că nepotul femeii ar fi suferit un accident, iar banii ar fi necesari pentru o intervenţie chirurgicală. Persoana vătămată a dat curs solicitării şi i-ar fi înmânat bărbatului suma în cauză, într-o locaţie de pe raza municipiului.

În urma descinderilor, poliţiştii au identificat mai multe telefoane mobile, cartele de telefonie mobilă şi înscrisuri, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, la data de 20 februarie a.c, faţă de bărbat, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, sub coordonarea unităţii de Parchet competente, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mureş, poliţiştilor din cadrul I.P.J.Sibiu, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş şi Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva