Aseară, în jurul orei 23.35, poliţiştii din Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Ernei, județul Mureș, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare, un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 153A, la intrarea în localitatea Căluşeri, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar ulterior s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

IPJ Mureș / Foto: colaj arhivă