Poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, au efectuat patru percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, la locuinţele a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 37 şi 48 de ani, toţi din Târgu Mureş, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt calificat.

În fapt, din cercetări a reieşit că în cursul lunii noiembrie 2019, cei în cauză, ar fi pătruns fără drept, prin folosirea de chei mincinoase sau potrivite, în trei imobile de pe raza municipiului Târgu Mureş, de unde ar fi sustras bani şi bijuterii.

În urma descinderilor, poliţiştii au identificat şi ridicat sume de bani, telefoane mobile şi bijuterii, precum si mai multe ustensile şi chei modificate, folosite pentru pătrunderea în locuinţe.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 117.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, la data de 18 februarie a.c, faţă de cei trei bărbaţi, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, sub coordonarea unităţii de Parchet competente.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

La activităţi au participat luptători ai Serviciului pentru acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva