În data de 11.02.2020 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 13/04.02.2020, pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În conținut se face referire la trotineta electrică, un vehicul cu două roți și ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane… al cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric.

Conform prevederilor art. 12, trotinetele electrice nu trebuie înmatriculate sau înregistrate, iar dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

De asemenea, pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, iar trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără mijloacele și dispozitivele respective în stare de funcționare.

În cazul nerespectării prevederilor OUG nr.13/04.04.2020, sancțiunile sunt cuprinse între 870 și 1160 lei.

Actul normativ mai prevede că este obligatorie casca de protecție pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, fiind interzis transportul pasagerilor pe trotinetele electrice.

Sursa: Politia locala Tirgu Mures