Un accident rutier a avut loc azi, în jurul orei 10.30, în municipiul Alba Iulia, pe DN1. În urma accidentului o persoană a fost resuscitată fiind în stop cardio-respirator. Accidentul s-a petrecut în fața autoturismului în care se afla Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

“Azi am mai primit o lecție de la viață. Ziua de astăzi trebuia să fie despre veștile pe care le aducem de la ADR Centru, Alba Iulia, după semnarea contractului… Pe drum însă, am scăpat ca prin urechile acului de o coliziune în trafic – unui șofer făcându-i-se rău la volan și intrând pe contrasens și în final intrând în mașina din fața noastră. Nici acum nu îmi vine să cred ce prezență de spirit am avut cu toții, în special Alin – șoferul nostru. În timp ce noi sunam la 112, el a reușit să îl scoată pe conducătorul auto, care se afla deja în stop cardio respirator, din mașină și să efectueze manevre de resuscitare. Datorită lui, omul acela trăiește. Nu toți eroii poartă pelerine! Parcă așa se spune.

Lecția ce mi-a fost reamintită astăzi e că dincolo de nebunia asta media și de “bula online-ului” în care mulți vor să ne vadă rămași încremeniți, suntem oameni. Și suntem aici unul pentru celălalt, la nevoie. Rămân profund impresionată de atitudinea colegilor mei”, a transmis primarul din Reghin.

Pe această cale, transmitem și noi: Felicitări, Alin! RESPECT

MS / Foto: colaj ziarulunirea.ro