În această seară, în timp ce patrula în zona centrală a municipiului Tîrgu Mureș, polițiștii locali au interceptat o persoană care, prin comportamentul suspect manifestat, a stârnit suspiciuni.

Bărbatul avea asupra lui un sac din material plastic, de culoare neagră, iar la vederea polițiștilor locali a încercat să-i evite. Agenții l-au interceptat și legitimat, după care l-au condus la sediul Direcției Poliția Locală, unde au stabilit că bărbatul, de 43 de ani, din Sânpaul, avea asupra lui 4 geci, pe care le-ar fi sustras dintr-un magazin din centrul orașului.

Bărbatul a fost predat unui echipaj al Poliției Municipiului Tîrgu Mureș, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Poliția Locală Tîrgu Mureș