Nu s-a întâmplat în Mureș, dar având în vedere suma care reprezintă o mică avere, publicăm știrea ca fiind una neobișnuită, probabil unică, mai ales prin finalitatea ei…

Potrivit Poliței, o tânără de 30 de ani din România a predat poliţiştilor un portofel cu bani, despre care anunțase că l-a găsit în parcarea unui centru comercial din Iași. În portofel erau 19.160 de euro.

Polițiștii au stabilit că portofelul aparține unei femei de 64 ani din comuna Holboca. Aceasta fusese la poliție cu câteva zile în urmă și anunțase că i-a fost furat portofelul cu bani, însă din investigații a reieșit că furtul nu se confirmă.

Polițiștii i-au restituit banii femeii de 64 de ani.

„O felicităm pe tânără pentru gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi”, spun polițiștii.

Sursa: mediafax.ro / Foto: colaj arhiva