Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au identificat și reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

În fapt, la data de 08 februarie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 11 Târnaveni au fost sesizați prin Apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul ca în clopotnița Bisericii Reformate din localitatea Idrifaia, comuna Suplac, ar fi izbucnit un incendiu. Detalii, aici.

Din primele verificări efectuate de polițiști, au rezultat indicii care au condus la ipoteza că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat, fiind identificat un tânăr, de 18 ani, din localitatea Idrifaia, bănuit de comiterea faptei.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 50.000 de euro.

În baza probatoriului administrat, la data de 8 februarie a.c., față de tânăr, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Acesta urmează a fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

IPJ Mureș / Foto: colaj