Accident grav, în localitatea Cămăraşu din județul vecin Cluj. Doi copii, de 8, respectiv 12 ani au fost loviţi în plin de un autoturism condus de un mureșean. Maşina a fost proiectată pe marginea drumului, unde se aflau copiii, după impactul cu o autoutilitară.

Din primele informații, şoferul unui autoturism, un bărbat de 55 de ani din comuna Solovăstru, judeţul Mureş, a făcut o depăşire neregulamentară, într-o zonă cu linie continuă, şi s-a ciocnit cu o autoutilitară, condusă de un tânăr de 28 de ani din comuna Cămăraşu. Acesta din urmă încerca să intre într-o curte, moment în care a avut loc coliziunea cu autoturismul, ajungând pe sensul opus de mers şi lovind doi copii care se aflau pe acostament, conform news.ro

Cei doi copii, unul de 8 ani şi celălat de 12 ani, au fost răniţi grav. Copilul de opt ani a fost resuscitat, fiind transportat la spital de către un echipaj de terapie intensivă SMURD, însă starea lui este critică, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.

Şi cel de-al doilea copil a fost transportat la spital, de al doilea echipaj medical SMURD, el suferind mai multe traumatisme, dar fiind conştient şi cooperant.

MS / news.ro / Foto: ISU Cluj