Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao ale Republicii Populare Chineze că autorităţile locale au activat planurile de pregătire şi răspuns pentru boli infecţioase noi de importanţă pentru sănătatea publică, iar, la data de 25 ianuarie 2020, Hong Kong a activat nivelul de alertă „Urgenţă” – nivel 3 din 3.

Conform datelor comunicate de către autorităţile din cele două regiuni administrative speciale, în Hong Kong au fost confirmate cinci cazuri de infecţie cu acest tip de pneumonie virală, iar în Macao două cazuri.

MAE aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Hong Kong: +85225233813 şi +85225233817, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://hongkong.mae.ro

http://hongkong.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection, http://www.mae.rohttp://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare -Un SMS îţi poate salva viaţa!-”, mai transmite MAE.