O angajată a Primăriei Copșa Mică, din județul vecin Sibiu, este cercetată penal pentru delapidare și fals intelectual, după ce, timp de 4 ani, a transferat, din banii publici, în contul ei și al fiicei sale peste 180.000 de lei, în total fiind vorba de peste 320 de viramente. La Tîrgu Mureș, un individ din primărie a semnat peste 9.000 de documente, acuzat de DNA pentru uzurparea funcției cu obținerea de foloase necuvenite în formă continuată, dar tot liber umblă pe străzi.

„În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate din oficiu de către polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a rezultat faptul că femeia, în baza unei rezoluții infracționale unice, dar prin acte materiale distincte și succesive, cu frecvență lunară, a dispus fără drept de suma de 120.038 de lei.

Femeia, folosindu-se de prerogativele conferite de funcția pe care o ocupa în cadrul unei instituții publice din Copșa Mică, în perioada mai sus menționată, ar fi dispus fără drept de sumele aflate în contul respectivei unității administrativ teritoriale, fie prin transferul lunar al unor sume, fără nicio justificare, în conturi personale, fie prin acordarea unor sporuri necuvenite sieși”, se arată în comunicatul Poliției Sibiu.

MS / Foto: colaj arhiva