Revenim cu detalii, după ce zilele trecute am publicat un apel la solidaritate și ajutor pentru sprijinirea menținerii existentei Centrului de Zi pentru copiii cu dizabilități severe Perseverenta, lansat de președintele celui mai vechi ONG umanitar din Mureș, Fundatia Alpha Transilvania (vezi aici). Totodată, marți au ieșit cu un comunicat, cei acuzați, adică primăria Tîrgu Mureș, în care transmiteau că situația este sub control, părțile s-au înțeles, iar banii vor fi virați (vezi aici).

Bineînțeles că am fost de la început sceptici, având în vedere că celebrul departament din primărie “serviciul relații și comunicare internațională” a emis comunicatul. Din păcate, nu ne-am înșelat, au mințit iar. Plăți pentru copiii cu dizabilități n-au făcut, asta e clar și sigur. Încasări da; ei toți și-au primit salariile la timp; așa, câteva mii de lei bune… fiecare dintre ei! Ce mizerie!

Președintele Alpha Transilvană, dr. Alexandru Lupșa, revine cu clarificări, care dezvăluie minciuna celor amintiți mai sus:

“Problemele sunt aparent fără ieșire.

Dupa ce in 22 Ianuarie am avut o discuție “aparent buna, constructiva” cu managementul DAS, cu doamnele Dir. Maier Mihaela și Todoran Corina, astăzi, 23 Ianuarie, unilateral, la DAS s-a luat decizia NEINREGISTRARII cererii decontului de activitate agreeat pentru Decembrie 2019, ca o datorie in contul anului trecut.

In acest mod se elimina orice cale legală oferită prin Hotarirea CL din Noiembrie, pentru diminuarea deficitului de finanțare, care ar fi putut permite crearea unui fondul de rulment, “chiar” dacă la limita extrem de critica, pentru continuarea activității!

Deficitul bugetar se bate astfel in cuie la 50% executat in 2019, fata de nevoia bugetară aprobată, creînd o pierdere financiară de peste 300000 RON unei organizații “NON profit”, care in 2019 a “finanțat din propriu credit bancar Primăria” și Nu doar a distribuit peste 500000 RON valoare, in ajutoare oferite populației si instituțiilor, ca sa i se permită sa desfășoare o munca in interesul copiilor cu dizabilități și altor categorii vulnerabile!!!

Deci nu ajunge ca prestam munca, oferim sprijin asistaților înregistrați la DAS și Primărie, in locul lor, ci trebuie sa ne cheltuim și resursele financiare, ajungind in incapacitatea menținerii personalului, instruit prin efortul nostru propriu, in propria infrastructura, la ridicarea căreia NICI o autoritate, a nici unei țări NU A CONTRIBUIT FINANCIAR, doar cetățeni și companii private…

Ne întrebăm ce “încredere” se mai poate acorda oricărei forme de asociere DAS-Primărie-FTA, dacă NICI cuvîntul dat, NICI convențiile și/sau contractele semnate, NU SUNT RESPECTATE ???

Copiii cu dizabilități și familiile lor devin victimele colaterale ale “conflictului interminabil” între executivul Primăriei și Consiliul Local, ale jocurilor de ambiție și putere!!!

Prin modul sau de a acționa DAS și Executivul Primăriei vor deveni in curind “groparii” asistentei sociale in Targu Mureș, prin nefinanțarea întregii rețele de prestatori sociali privați, și care fac peste 80-85% din întreaga munca de asistenta socială.” a transmis aseară președintele Alpha Transilvană, dr. Alexandru Lupșa.

MS / Foto: colaj