Ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.5 Miercurea Nirajului au fost sesizați prin Apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că e posibil ca tatăl acestuia să se fi sinucis într-un imobil situat pe raza comunei Livezeni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și echipaje de jandarmi și pompieri, care au pătruns în imobil, constatând că cele sesizate se confirmă.

În interiorul imobilului a fost găsit spânzurat un bărbat, de 44 de ani, din comuna Livezeni. Cadavrul bărbatului a fost transportat la S.M.L Târgu Mureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Conform unor surse se pare că bărbatul găsit mort este soțul judecătoarei Cristina Moldovan – Pașol, care s-a sinucis în noiembrie 2019. Dr. Silviu Cosmin Moldovan era conferenţiar universitar la UMFST Târgu Mureș, specializat pe simulare aplicată în medicină, cadru didactic la Centrul de Simulare și Abilități Practice.

Vă reamintim că în noiembrie 2019, judecătoarea în vârstă de 38 de ani, de la Curtea de Apel Mureş, a fost găsită cu gâtul tăiat, lângă maşina sa, pe un câmp din apropierea localităţii Sărăţeni.

Internată în stare critică la spitalul din Tîrgu Mureş, judecătoarea s-a stins din viaţă, în 14 noiembrie 2019.

Femeia era în moarte cerebrală, iar familia a decis ca aceasta să fie deconectată de la aparate şi să doneze organele pentru a salva viaţa altor oameni.

MS / Foto: colaj arhiva