Sfântul Părinte Papa Francisc și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Cristian Dumitru Crişan și Părintele Călin Ioan Bot au fost aleși Episcopi.

Părintele Cristian Dumitru Crişan, ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula, va fi în momentul consacrării episcopale cel mai tânăr episcop catolic din lume.

Tânărul episcop ales, s-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, comuna Lunca, județul Mureș. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj.

Până în prezent cel mai tânăr episcop catolic din lume era Episcopul ucrainean greco-catolic Stepan Sus.

Sursa: e-communio.ro