Este săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Cea mai veche manifestare de acest fel din Transilvania se găsește la Sighișoara unde de 23 de ani cele 6 culte istorice se întâlnesc în fiecare zi pentru a se ruga împreună.

Aceștia se roagă în trei limbi: română, maghiară și germană, iar preoții predică fiecare în limba lor în biserici de altă confesiune și naționalitate.

Rugăciunea ecumenică debutează astăzi la ora 16,00 la Biserica Greco-Catolică din Sighișoara. Marți întâlnirea va avea loc de la aceeași oră la Biserica Romano-Catolică, miercuri – la cea Unitariană, joi la Biserica Evanghelică, vineri – la cea Reformată iar sâmbătă manifestarea se va încheia la Biserica Ortodoxă din Sighișoara, spune preotul evanghelic din localitate, Hans Bruno Fröhlich.

Citeste mai mult pe radiomures.ro / Foto: sighisoaraonline.com