În această noapte, pe strada Voinicenilor din Municipiul Tîrgu Mureș, șoferul unui autoturism, din cauza vitezei, a intrat cu mașina într-un un cap de pod, după care s-a răsturnat.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un tânăr, de 19 ani, din Sângeorgiu de Mureș, în timp ce conducea un autoturism, pe relația str. Voinicenilor înspre str. Decebal, nu ar fi adaptat viteza la circulația pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe marginea drumului, după care într-un cap de pod, fiind ulterior proiectat pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală grava a conducătorului auto, precum și rănirea ușoară a unui pasager, de 19 ani, din localitatea Sângeorgiu de Mureș.

Ambii au fost transportați la U.P.U. SMURD Târgu Mureș în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

MS / Foto: Antonio Gârbu‎ – Info Trafic Târgu Mureș + Radare