Un autoturism marca BMW s-a răsturnat, marți, pe DN 1E, în judetul vecin Brașov, după o depășire pe linie continuă.

”Un conducător auto, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, dinspre Poiana Brașov spre municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

O persoană, pasager în autoturismul răsturnat, a fost examinată medical la fața locului, însă nu a avut nevoie de transport la spital.

MS / Video: Mariusicabv/ Foto: captura video