De câteva zeci de minute, imagini cu flăcări imense au fost surprinse DIN NOU în incinta combinatului Azomureș. Pe lângă zgomotul asurzitor și mirosul insuportabil,  mureșenii au parte IAR de un spectacol vizual.

Imaginile cu flăcările, pe cât de spectaculoase, pe atât de înfricoșătoare, de-a dreptul apocaliptice.

La ultima întâmplare de acest gen, reprezentanții combinatului transmiteau că este o vorba de o problemă, dar o au „sub control” și lucrează la remediere: „Referitor la imaginile și informațiile apărute in spațiul public cu titlul “Flăcări imense la combinatul Azomureș” facem precizarea că este vorba despre un echipament tehnic de la una dintre instalațiile de pe platformă, echipament care se află sub controlul operatorilor noștri. Procedura de remediere s-a început deja, iar în câteva ore situația va reveni la normal.” 

De această dată nu știm despre ce este vorba, nu au transmis absolut nimic, deși flăcările ard de mai bine de 2 ore. Sperăm că și in acest caz au problema „sub control” și lucrează la remediere, nu de alta dar nu ne dorim “artificii” de la ei, chiar dacă e aproape revelionul.

Imaginile au fost înregistrate astazi, 30 decembrie 2019:

MS / Foto: colaj captura