Conform deciziei premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial, liderul PMP Tîrgu Mureș, Valentin Bretfelean, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru.

Vă reamintim că Valentin Bretfelean a fost mâna stăngă a primarului Florea Dorin până de curând, când a fost îndepărtat de același personaj. Fost securist, pensionat pentru „buna purtare”, pus apoi sef la PLM (politia locala mures), agentu’ electoral al primarului – „atributie” in urma careia s-a ales cu dosar penal.

După indepărtarea din funcția de șef al comunitarilor a ajuns la conducerea PMP Tîrgu Mureș, de unde visa la funcția de primar al municipiului Tîrgu Mureș.

MS / Foto: colaj arhiva