Încă de la început, proiectul MureșȘtiri/ArdealNews.ro a fost unul dedicat 100% comunității din județul Mureș. Realizat de o echipă de mureșeni care își alocă parte din timpul liber, în mod total voluntar, pentru a oferi mureșenilor știri adevărate, nu deformate prin cumpărare cu bani publici. Toate acestea cu speranța de a ridica nivelul zonei în care trăim, condamnată la subdezvoltare de cei care ne-au condus în ultimii 20 de ani și care v-au mințit constant prin cumpărarea de știri false. Considerăm că informarea corectă, chiar dacă de multe ori neplăcută prin conținutul real, dezvoltă sănătos gândirea și mentalitatea oamenilor.

Astfel, MureșȘtiri/ArdealNews.ro a devenit rapid principala sursă de informare, deținând toate recordurile de audiență înregistrate vreodată de un site de știri în Mureș:

  • UNICînMUREȘ – pagina Mureș Știri este apreciată de peste 52.000 de mureșeni – vezi aici
  • UNICînMUREȘ – am avut peste 350.000 de vizitatori unici și peste 1.500.000 de accesări într-o singură lună – vezi aici
  • UNICînMUREȘ – am publicat știrea care a obținut aproape 100.000 de aprecieri – vezi aici
  • UNICînMUREȘ – am avut peste 62.000 de vizitatori unici și aproape 250.000 de accesări într-o singură zi – 29.11.2019 – vezi aici

Ca urmare, în prag de Sărbători, pe lângă zecile de apeluri umanitare publicate în decursul timpului, continuăm acțiunile procomunitate lansând campania CIVISM și BUNĂTATE, prin care oferim posibilitatea celor care doresc să ajute prin donații să își publice pe pagina noastră Mureș Știri mesajele de sărbători pentru clienții, angajații sau colaboratorii lor, în mod total GRATUIT.

Așadar, firmele care doresc să ajute, în același timp să mulțumească clienților, angajaților, colaboratorilor, trebuie doar să ne trimită – prin mesaj privat pe pagina de facebook Mureș Știri sau email la murestiri@gmail.com – dovada unei donații făcută la unul dintre APELURILE UMANITARE publicate de pagina noastră, la alegere și indiferent de suma donată, împreună cu mesajul/imaginea/clipul video firmei sale, pe care îl vom publica cât mai rapid cu putință pe pagina Mureș Știri.

Timpul trece, cei mai mulți mureșeni rămân alături de #MuresStiri , români şi maghiari, deopotrivă 🇷🇴👩‍❤‍💋‍👨🇭🇺MULȚUMIM TUTUROR