În perioada sărbătorilor de iarnă copiii din centrele de plasament primesc foarte multe cadouri, așa că ne gândim la viitor și la experiențe care le modelează viitorul. Cu sprijinul vostru ne dorim să strângem fondurile necesare pentru a putea organiza anul viitor excursii pentru cât mai mulți copii din centre de plasament. Vom merge la munte, în drumeţii, la muzee și parcuri de aventură! Toți copiii vor fi însoțiți de voluntari-prieteni care îi vor încuraja să se bucure de fiecare clipă!

Vă așteptăm duminică 22 decembrie între 12.00 şi 19.00 la J’ai Bistrot Târgu Mureș, împreună cu cei dragi, să vă bucurați de produsele hand-made pe care vi le pregătim.
Fiecare cadou pe care ți-l faci ție sau celor dragi se transformă într-o donație care va ajuta copiii din centrele de plasament din Mureș să meargă într-o excursie!

Magia este garantată 🙂 , iar intrarea este liberă!

P.S. Dacă aveți, puteți aduce jocuri și jucării educative, hărți și enciclopedii interactive. Vă rugăm să fie în stare bună, pentru că le vom oferi copiilor din centre, iar voluntarii îi vor ghida să le descopere și să învețe cu bucurie.
_____________________________

Ajungem MARI este principalul program al Asociatiei Lindenfeld si susține educația a peste 2200 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din Bucuresti si 24 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de recuperare școlară într-un mod interactiv alături de peste 1600 de voluntari. Alte proiecte includ ateliere creative, workshop-uri, cursuri vocaționale, logopedie, ieșiri, excursii, tabere de dezvoltare personală, consiliere vocațională și vizite de orientare profesională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

Programul educațional Ajungem MARI a pornit cu fonduri 0 în 2014 și a finanțat inițial proiectele prin evenimente de strângere de fonduri pe platforma Galantom.

www.ajungemmari.ro // office@ajungemmari.ro