S-au tăiat și prelucrat păduri de două miliarde și jumătate de euro. Însă din păcate, pentru noi ceilalți, mai mult de jumătate din bani sunt făcuți din ilegalități.

Ca să le oprească, Ministerul Mediului a anunțat schimbări în sistemul prin care se urmăresc defrișările: GPS pe camioane și monitorizare din satelit.

De anul viitor vor fi interzise exporturile de bușteni în afara Uniunii Europene.

România pare un paradis încă verde pentru companiile care se ocupă de tăierea și prelucrarea lemnului. Dacă în 2010 figurau aproape 4.000 de companii în domeniu, anul trecut erau înregistrate peste 6.000. În aceste condiții, cifra de afaceri a ajuns la un record istoric, 2.5 miliarde de euro, cu 100 de milioane mai mult față de anul trecut.

Pe de altă parte, România pierde în fiecare an aproape 40 de milioane de metri cubi de lemn. Doar pentru jumătate există acte și s-au plătit taxe. Restul cel mai probabil, au fost defrișări ilegale.

Sursa: protv.ro /  Foto: colaj