Asociatia Pro Infrastructura transmite un mesaj actualului ministru al Transporturilor Lucian Bode, în care menționează și faptul că tronsonul de autostradă din Mureș, Ogra-Câmpia Turzii lotul 3 nu se va deschide în anul 2020. Redăm comunicatul integral, în rândurile de mai jos.

Din păcate, asemenea predecesorilor săi, constatăm că și actualul ministru al Transporturilor Lucian Bode a intrat sub influența nefastă a minciunilor și dezinformărilor venite dinspre CNAIR și anumiți constructori de autostrăzi.

Astfel, într-o emisiune televizată ministrul Bode a afirmat că „în diferite faze ale anului 2020, ar putea fi finalizate următoarele tronsoane rutiere: cei 17 kilometri de pe lotul 2 din Ogra-Câmpia Turzii (Astaldi-Max Boegl), respectiv cei 16 kilometri din lotul 3 (Straco), cei 17 km de pe lotul 1 din Sebeș-Turda (Pizzarotti), respectiv cei 24 km de pe lotul 2 (Aktor)”.

Îi oferim domnului ministru consultanță gratuită și îi spunem de pe acum că Ogra-Câmpia Turzii lotul 3 și Sebeș-Turda lotul 2 nu se vor deschide în anul 2020. Ar exista o șansă dacă s-ar muta UMB cu toate forțele pe aceste tronsoane, dar asta ține de domeniul basmelor. Vorbim despre 2 sectoare începute în 2017, respectiv 2015, aflate la stadii fizice de 30%, respectiv 60%, cu probleme extreme de mobilizare ale constructorilor și cu diferențe de zeci de milioane de lei (neplătite de CNAIR) între stadiul fizic în teren și cel financiar, sau chiar lucrări suplimentare survenite pe contract pe care CNAIR refuză să le plătească.

Chiar și pe tronsonul 1 Sebeș-Turda șansele de finalizare în 2020 sunt pur teoretice, în condițiile în care nodurile rutiere de la capete Alba Iulia Nord și Sebeș sunt departe de finalizare, iar mobilizarea constructorului în ultimul an a fost execrabilă. Și aici diferența dintre stadiul fizic și cel financiar este de aproximativ 15%, adică undeva la 100 de milioane de lei neplătiți de CNAIR.

Îi mai oferim un sfat gratis domnului Bode. Aduceți în echipa dumneavoastră de consilieri specialiști, profesioniști și buni cunoscători ai domeniului rutier în România, neinfestați încă de manipulările și minciunile sfruntate venite dinspre CNAIR și unii constructori! În caz contrar, în câteva luni o să vă vedem și pe dumneavoastră, asemenea ministrului de tristă amintire Cuc, vorbind despre coloniști străini care nu ne lasă să ne dezvoltăm și despre rezilieri justificate și necesare a contractelor la 99% din stadiul fizic.

Sursa: Asociatia Pro Infrastructura