Doi pui de urs au fost loviţi mortal de un tren, astăzi, în zona podului de pe Valea Gârbea, comuna Lunca de Sus, din județul vecin, HR.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat pentru Agerpres că „se acţionează deîndată” şi au fost anunţate toate instituţiile abilitate, conform HG 323/2010.

Medicul veterinar se află la faţa locului pentru a constata cauza morţii, iar apoi cadavrele celor doi pui de urs vor fi ridicate de asociaţia care gestionează fondul de vânătoare din zonă.

Potrivit sursei citate, puii de urs ar avea vârsta de peste un an şi nu s-a constatat prezenţa ursoaicei în zonă.

Cu toate acestea, un echipaj de jandarmi a fost trimis la faţa locului pentru asigurarea perimetrului până când trupurile animalelor vor fi ridicate, în eventualitatea în care ursoaica ar apărea.

MS /  Sursa: colaj arhiva