Când a mers să își ridice banii, 17,7 milioane de lei (aproximativ 3,7 milioane de euro), bărbatul de 45 de ani din județul vecin, BN, spune că a aflat că a câștigat din întâmplare, după 3 săptămâni.

El a jucat un bilet la Joker cu patru numere alese la întâmplare, alături de 7 și 9, numerele pe care le joacă de fiecare dată.

Biletul său a fost câștigător al premiului de categoria 1 la tragerea loto din 27 octombrie. Totuși, bărbatul a aflat acest lucru abia după trei săptămâni, atunci când a mers din nou la o agenție loto pentru a juca un alt bilet, transmite Loteria Română.

El spune că este pentru prima dată când câștigă la loto și că nu se consideră un jucător fidel, deși îi place să joace ori de câte ori are ocazia și se simte inspirat.

„Jucați în continuare!”, este mesajul bărbatului pentru toți fanii Loto.