În România secolului 21, animalele sălbatice sunt un pericol tot mai mare. în trafic! Tot mai multe animale ajung pe şosele aglomerate şi pun în pericol atât viaţa oamenilor, cât şi pe a lor. Încă un urs a fost lovit în plin de un autoturism, aseară, pe Drumul European 60, în Mureş. Din fericire, cei doi oameni din maşină au scăpat doar cu o sperietură.

Ioan U., șoferul mașinii – Pur şi simplu am văzut o umbră şi nu am mai avut ce să îi fac. Protejăm urşii şi noi putem să murim cu zile. Ne-au sărit airbag-urile, norocul nostru că nu aveam viteză foarte mare.

Bărbatul se bucură că a scăpat cu viaţă. Atât el, cât şi soţia sa. Se întorceau de la Cluj către Braşov, când, pe Drumul European 60, aproape de localitatea Găeşti, un urs le-a ieşit în faţă. Nu a mai avut cum să-l evite, iar în impact, animalul a fost aruncat în şanţul de pe marginea şoselei.

Victor N., șofer platformă – Este pericol. Am auzit şi săptămâna trecută de ceva accidente, dar nu am mai întâlnit până acum, mai ales prin zona aceasta.

Emil Muică, directorul AJVPS Mureș – Încă un accident cu un urs matur care a încercat să traverseze. Aici este locul principal de trecere, legătura între două trunchiuri de pădure şi din păcate, în ultimele trei săptămâni, este al treilea exemplar de urs şi un mistreţ.

Dacă în urmă cu câteva zile cazul unui animal accidentat şi lăsat să agonizeze ore în şir pe şosea a şocat o ţară întreagă, de data asta mobilizarea a fost mai rapidă. Medicul veterinar a constat că animalul încă mai suflă.

Levente Borka, medic veterinar – S-a asigurat anestezia şi cu ce am completat noi, un analgezic, pentru că atunci când o să se trezească din anestezie să nu aibă dureri.

Ursul a fost tranchilizat şi apoi transportat în cuşcă la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Astăzi, medicii vor reevalua starea animalului.

Sursa: observator.tv /  Foto: colaj captura