Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din Târnăveni, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

IPJ AB / Foto: colaj arhiva