Va reamintim că doi poliţişti au ajuns la spital, unul dintre ei cu răni grave, în accidentul cu maşina poliţiei, produs în comuna Vălenii de Mureş. Cei doi agenţi ar fi urmărit în trafic un autoturism al cărui şofer călcase serios pedala de acceleraţie, conform variantei poliției, dar martorii susțin altceva.

Varianta oficială: “În vederea opririi acestuia, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, ar fi efectuat o manevră de întoarcere, moment în care autospeciala a fost acroşată de un autoturism care circula din sensul opus”  spune Emanuela Fărcaș, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

Mai mulţi martori susţin însă că maşina poliţiei n-ar fi avut semnalele acustice pornite şi de aceea nu ar fi fost observată de celălalt şofer. Ei susțin că polițiștii ar fi întors brusc in mijlocul drumului.

Ambii poliţişti au fost răniţi în impact. Unul dintre ei este în stare gravă. Doar pompierii au reuşit să-l scoată din maşina distrusă. Și celălalt sofer implicat în accident a fost rănit.

MS / Foto: captura video