Aseară, la ora 21.02, a fost emis un nou mesaj RO ALERT, care semnala prezenta unui urs pe strada Sarguintei din cartierul Tudor, municipiul Tirgu Mures.

Conform ISU Mures, echipajul de la poliția comunitară, ajuns la fața locului, a confirmat prezența ursului.

Este vorba despre strada Sarguintei, strada care in urma cu 3 saptamani fusese vizata de un mesaj similar.

Intelegem si acceptăm opinia muresenilor, exprimată în sutele de comentarii facute la avertizarile publicate. Unele dintre ele reflectă revolta si indignare fața de lipsa intervenției autorităților pentru rezolvarea acestei grave probleme, altele atrag atenția asupra unei conspirații care are ca scop in final uciderea acestor animale sălbatice.

Indiferent de opinia exprimată de mureseni, nu cenzuram sau ștergem niciuna din ele atata timp cat se foloseste un limbaj adecvat, asa cum procedăm la absolut toate materialele publicate de noi.

Precizăm că stirile din aceasta speta, le publicăm cu scop de avertizare, atentionare a persoanelor din zona, fără alte scopuri sau interese ascunse.

Așadar, vă rugăm să le luati ca atare, sa fiti extrem de atenți și sa nu va expuneti la pericol. Nu interveniti singuri, apelați 112.

MS / Foto: colaj arhiva